Tuesday, December 28, 2010

Liberalii din New Jersey au coşmaruri. Cu Chris Christie

Alegerea lui Chris Christie(R) în postul de Guvernator al Statului New Jersey în noimbrie 2009 a constituit prefaţa unei dintre cele mai usturătoare înfrângeri suferite de Partidul Demeocrat în decenii-alegerile intermediare din noiembrie 2010. Abordarea directă, fără ocolişuri a problemelor cu care se confruntă statul New Jersey atrage atenţia media şi sustinearea din partea celor pe care îi reprezintă.Stilul său i-a cucerit până şi pe cei care nu au o pasiune pentru evoluţiile de pe scena politică. Principalele teme pe agenda lui Christie sunt reducerea deficitului bugetar şi reforma sitemului de educaţie. Legislativul din New Jersey(majoritar democrat) şi sindicatele din învăţământ nu se arată însă prea dispuse în a colabora cu Guvernatorul, de aici rezultând o luptă la scenă deschisă între cele două tabere. Cam inegală, ar zice unii. Cum poate schimba un singur om sistemul de unul singur? Să nu ne grăbim. Christie se dovedeşte un luptător de calibru, care pare să puncteze cu fiecare ocazie.
Am selectat câteva secvenţe video care vorbesc de la sine despre cel care, în opinia multora, ar trebui să-şi depună candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2012.
Despre primele luni petrecute în funcţia de Guvernator:



Despre opoziţia sindicatelor din învăţământ împotriva reducerilor beneficiilor acordate profesorilor:



Explicând unei profesoare nemulţumite cum e cu sistemul capitalist:



În cadrul unei conferinţe de presă, răspunzând unui reporter îngrijorat de stilul confrontational de abordare al Guvernatorului



Invitat să vorbească la cina oferită de Institutul Goldwater:



Indiferent dacă va candida în 2012 sau nu, un lucru e sigur:coşmarul liberalilor din New Jersey are acum un nume-Chris Christie.

No comments: