Evenimentele dramatice din Europa ultimelor săptămâni au demonstrat importanţa alegerilor care urmează să aibă loc pe 2 noiembrie în SUA.
Există puţine îndoieli că aceste alegeri constituie un referendum cu privire la filozofia, politicile şi performanţa preşedintelui Obama, aflat la jumătatea mandatului.
Orice cetăţean american care se îndoieşte de importanţa votului pe care îl va depune în câteva zile trebuie doar să ia aminte la evenimentele care au loc în Europa ultimelor luni pentru a vedea consecinţele continuării politicilor promovate de administraţia Obama.
Propunerea preşedintelui Sarkozy de creştere a vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani a fost “salutata” cu revolte de stradă.
Revoltei începută de sindicalişti i s-au alăturat studenţii, într-o asociere care ne aminteşte de protestele de stradă ale muncitorilor şi studenţilor din Europa anilor ‘60.
În urmă cu numai câţiva ani studenţii s-au revoltat pe fondul nesiguranţei legate de găsirea unui loc de muncă după absolvirea facultăţii. Ei au cerut slujbe garantate pe viaţă, eventual la stat, în detrimentul unei cariere în mediul privat.
În mai anul acesta, demonstraţiile violente din Grecia au avut ca subiect împotrivirea la reducerea beneficiilor pentru cei asistaţi social şi reducerea subventiilor de stat, practici care încălcau politica fiscală a UE şi puneau în pericol viabilitatea monedei europene. Deşi temerile cu privire la moneda Euro au mai scăzut, problemele fundamentale de structură ale UE rămân nerezolvate, ca şi probabilitatea unor noi revolte având ca scenă capitala Greciei.
Deşi Senatul Franţei a aprobat creşterea vârstei de pensionare, stabilitatea guvernului Sarkozy rămâne sub semnul întrebării. Ironic sau nu, Sarkozy a preluat preşedinţia Franţei promiţând schimbarea orientării economiei franceze în sensul reducerii influenţei statului. Dacă va ceda presiunilor create de schimbări minore cum ar fi creşterea vârstei de pensionare, mandatul său de preşedinte va sfârşi printr-un eşec.
În Marea Britanie, Cabinetul Primului Ministru James Cameron a anunţat masive reduceri bugetare menite să anihileze decenii în care guvernele anterioare au cheltuit, aducând deficitul bugetar la cote alarmante. Aceste reduceri sunt comparabile sau le chiar depăşesc pe cele iniţiate de Margaret Tatcher în 1979, când a fost aleasă Prim-Ministru. În jur de 500.000 de posturi din administraţie vor fi eliminate iar vârsta de pensionare va creşte de la 65 la 66 de ani. “Azi e ziua în care Guvernul Marii Britanii plăteşte pentru un deceniu de acumulat datorii”, declara in Camera Comunelor George Osborne – Şeful Fiscului.
Opinia publică cu privire la măsurile de austeritate luate de Cabinetul Cameron e încă în formare, dar acesta i-a pus în gardă pe britanici cu privire la măsurile pe care le va lua ca Prim-Ministru încă din Campania electorală. Îngrijorător pentru americani e faptul că reducerile bugetare vor avea un impact serios asupra bugetului Apărării, punând sub semnul întrebării capacitatea Londrei de a juca un principal în Alianţa Nord Atlantică şi de a fi aliatul principal al SUA.
De fapt, reacţia tipică a experţilor pe probleme de apărare din SUA e că “putea fi şi mai rău”, palidă consolare când SUA se confruntă cu talibanii şi Al Qaeda în Afganistan.
Evenimentele ultimelor luni din Europa vin să sublinieze cât de greu e să ţii piept nesfârşitei intruziuni a statului în societate şi cât de greu e să schimbi chiar şi falimentarele politici etatiste. Cetăţenii devin dependenţi şi ataşaţi de beneficiile pe care le primesc în numele protecţiei sociale, începând în a se considera intreptăţiţi să primească ceva fără a oferi nimic în schimb. Astfel, paşii necesari balansării deficitului bugetar pot fi dureroşi.
Având în faţă exemplele enumerate mai sus, cetăţenii americani pot vedea cât de importantă este opţiunea pe care sunt chemaţi să şi-o exercite la urne pe 2 noiembrie. Alegerea pe care o au de făcut e clară: întoarcerea la America aşa cum a fost ea gândită de Părinţii Fondatori sau coborârea în adâncurile social democraţiilor europene ca Franţa sau Grecia.
Preluarea de către stat a celor doi mari producători de automobile, masiva reformă a sistemului de sănătate după modelul socialist European sau extravaganta creştere a cheltuielilor bugetare nu au nimic de-a face cu redresarea de după criza financiară din 2008. Având susţinerea majorităţii în Congres, ţelul preşedintelui Obama de a schimba fundamental structura şi direcţia în care se îndreaptă societatea americană pare din ce în ce mai aproape de atins.
Însă, din nefericire pentru Obama şi cei care îl slăvesc, America n-a încetat să fie o societate de centru-dreapta.
În număr din ce în ce mai mare, publicul american consideră banii aruncaţi pe piaţă pentru a stimula economia nu şi-au atins scopul, creşterea taxelor micşorează substanţial şansele de relansare economică, iar extinderea fără precedent a influenţei statului în economie este nejustificată.
Răspunsul venit din partea preşedintelui Obama este unul schizofrenic, promiţând continuarea politicilor radicale în cazul în care va evita un dezastru electoral marţea viitoare, în acelaşi timp în care sugerează că s-a învăţat minte şi că va fi mai puţin radical pe viitor.
Deşi alegerile de pe 2 noiembrie sunt un test foarte important, adevăratul test va fi peste 2 ani, când Obama va candida pentru cel de-al doilea mandat. Atunci însă, evenimentele din Europa vor evidenţia din nou opţiunile diametral opuse pe care le vor avea alegătorii americani.
Articolul in original la:
John R. Bolton a reprezentat SUA ca ambasdor la ONU şi este actualmente colaborator al Fox News.
No comments:
Post a Comment